Trenduri în designul de interior în noul și îmbunătățitul 2021

În 2020 am învățat să ne adaptam unor situații nemaintâlnite și am învățat din ele. Am triat din ce consideram atunci a fi important și a rămas ce este valoros. Dar mai mult decât atât ne-am schimbat modul de a vedea lumea.

Anul care a trecut ne-a adus multe schimbări care ne-au motivat să ne adaptam unui nou stil de viață. Ne-a adus claritate, ne-a scuturat de lucrurile superficiale sau care nu ne aduceau valoare dar ne-a și privat de natură și de cei dragi.

Ce este sigur este că în 2021 putem vorbi de un pic de relaxare și o noua perspectivă a ceea ce este important, o resetare a valorilor și un nou mod de a ne privi căminul.

Acestea fiind zise, putem privi cu speranță și entuziasm spre un 2021 în care știm ce vrem, și ce vrem sunt următoarele:


Forme rotunjite și organice

Ușor ușor vedem tot mai puțin forme rigide, cu unghiuri drepte și tot mai mult aducem în casele și spatiile în care lucram forme organice, rotunjite, prietenoase prin:

  • obiecte de mobilier (canapele rotunjite, măsuțe de cafea sferice, mese de dining rotunde,etc)
  • artă (tablouri cu arce, linii curbe, feminine)
  • ceramică (vaze și boluri)

Deși nu sunt ceva nou, formele rotunjite au prins contur încă din epoca Art Deco și cu siguranță vor mai fii aici sub o forma mai modernă, mai minimalistă și organică. Iar pandemia a reușit să ne convingă de faptul că noi că specie dorim să fim înconjurați de forme prietenoase, soft, delicate.

Tips & tricks: Dacă nu poți schimba canapeaua de exemplu, poți să introduci elemente mai mobile și accesibile precum tablouri care ilustrează forme organice.

Arce și bolți

Foarte prezente acum și la interior, acest trend a luat și continuă să ia mult avant și îl regăsim în multe interioare de stil minimalist, boho, modern și contemporan.

Dar dacă nu mai poți schimba golul de ușă sau fereastră cu un unul în formă de arc atunci tipsul nostru este să apelezi la elemente de decor și artă precum sculpurile care imită această formă. Sau un alt tip este să realizezi aceste forme de arc printr-oi pictură murală.

Texturi

Făcând trecerea de la vizual la tactil, anul acesta regăsim textile care se simt foarte plăcut la atingere, cum ar fi: catifea, mohair, blană, etc.

Că să obții un interior cosy nu este nevoie să iți schimbi tot mobilierul din cameră/casă ci poți să îl acoperi parțial, să îl “învelești” cu pături, pleduri și cuverturi plus perne din materialele menționate mai sus.

Rezultatul trebuie să fie o atmosferă relaxantă, cu elemente soft, delicate care să iți ofere un confort maxim.

Culoare

Unul dintre cele mai discutate subiecte când vine vorba despre trendurile în designul de interior este cel al culorii. Care este culoarea sau paleta de culori pe care o vom revedea anul acesta în amenajările interioare?

Regăsim ca și în trendurile pe care le-am urmărit in 2020 aceleași culori neutre, pământii, naturale. Din fericire acestea se pot integra în orice fel de stil și se pot alătura și culori mai vii, cu mențiunea să fie ușor pastelate.

Dacă pastelurile și culorile neutre și pastelate nu sunt pentru tine, vezi mai jos ce ne recomandă experții în materie de cromatică:

Tips & tricks: Înainte să te decizi dacă acest trend este sau nu pentru tine, să aplici culoarea mai întâi în spații mici cum sunt băile, dressingurile sau doar pe un perete dintr-o cameră.

Materiale naturale

Materialele naturale sunt și ele la putere in trendurile designului interior din 2021. În decursul ultimilor ani a existat o creștere a cererii și ofertelor pentru materiale 100% naturale tocmai din căutarea oamenilor se a se conecta la natură.

Exemple de materiale pe care le poți introduce la tine acasă: pluta, bambus, în, bumbac, iuta, piatra, sticla, ceramica, lemn natural.

Tips & tricks: Dacă este prea tărziu să achiziționezi piese de mobilier din aceste materiale folosește-te de elemente de decor precum: coșuri, lampadare, cuverturi,un taburet, covor și să nu uităm de plante.

Obiecte sustenabile, locale și handmade

Odată ce achiziționezi un obiect din materiale sustenabile sau/și naturale ajuți natura, planeta și pe tine. Apoi dacă acest obiect este și realizat de mână (handmade) și îl cumperi și dintr-o sursă locală, cercul este complet pentru că ajuți și economia țarii, un lucru de care avem mare nevoie cu toții în aceste momente.

Avem în țără o mulțime de astfel de mici producători, artizani, artiști care de abia așteaptă să realizeze ceva cu drag și cu pasiune pentru casa ta.

Tips & tricks: Iată câteva exemple de creatori și magazine cu produse de design handmade, românesc: AlbAlb, Dizainar, Askia, Mestesukar, Atelier Macrame Oradea, etc.

Plante de interior

Plantele de interior sunt un trend uriaș tocmai pentru că au facilitat relația dintre noi și natură în momentele în care nu puteam ieși din casa. Așa că mulți au ajuns la a crea mici jungle urbane prin decorarea caminului cu ajutorul plantelor de interior.

Dacă a ține în viață o plantă este imposibil pentru tine dar nu poți suporta gândul de a avea o plantă artificială, atunci cele ornamentale sunt soluția perfectă pentru tine. Iar piața este plină de pampas, ramuri de bumbac, de eucalipt, etc.

Wabi-sabi

Mai mult decât culoare, materiale și forme este senzația și liniștea pe care ți-o conferă spațiul în care te afli. Până la urmă tot ce încerci să obții prin elementele menționate la punctele anterioare este fix acesta- relaxare.

Probabil că te-ai întâlnit deja cu conceptul de wabi-sabi care presupune o estetică ce acceptă imperfecțiunea sau ai auzit de hygge pentru o stare de bine acasă.

Stilul pe care îl poți urma și cu care mergi la sigur când vine vorba de a obține un spatiu zen, este cel care se inspiră din cultura japoneză și elementele de origine scandinavă și anume cel JAPANDI.


Concluzie

  • A fost un an de eșecuri și reușite, de momente în care lumea s-a confruntat cu același pericol și în care ne-am regăsit valorile proprii. Dincolo de orice urmă de superficialitate, trendurile din acest an vin ca o vindecare din urma experienței pe care umanitatea a avut-o în 2020.

Surse: https://www.archilovers.com/,https://anindigoday.com/, etsy.com, https://mahno.com.ua/en/