Nuanțe de olive într-o amenajare de inspirație boho

Acest apartament modern de 3 camere, cu accente boho chic, un strop de vintage și mult confort a fost creat pentru un cuplu de aventurieri ce au dorit să aducă natura la ei acasă.

Cei doi au știut din start că își doresc elemente naturale și multă lumină. Așa că arhitecții de la Zrobym (Minsk, Belarus) au ales materiale naturale din care au realizat mobilierul (lemn masiv, lână, sticlă,etc), culori blânde (nuanțe de bej, olive, culori neutre) și forme organice(prin plante și crengi ca elemente de decor)

Zona de zi

Zona de zi este atipică prin faptul ca după ce treci de hol te așteaptă zona de bucătărie și cea de dining. Foarte luminoase, primitoare și expuse, acestea (holul, bucătăria, diningul și livingul) reușesc să comunice nemijlocit și să primească toate lumină din abundență.

  • Delimitarea dintre zona bucătăriei/diningului și zona de stat (living) se face aproape pe nesimțite prin finisajele diferite ale pardoselii.

Livingul este modest, dar primitor și confortabil. El este ce care se bucură de priveliștea de afară și se află între birou și dormitor. Galbenul tapițeriei fotoliului și al pernei pun în valoarea paleta neutră aleasă pentru restul pieselor (canapea, covor, puf). Remarcăm aici și accentele boho (macrameul de pe perete si țesătura pufului) și lemnul masiv din care sunt confecționate canapeaua, masa, lampadarul și fotoliul.

Biroul/camera de oaspeți

În cei aproape 10 mp ai săi, biroul se transformă seara, în dormitor pentru oaspeți. Ziua însă acesta este mai mult decât încăpător atunci când lucrezi de acasă și ai nevoie de un spațiu închis pentru un plus de liniște. Compartimentarea se face printr-un glasvand și astfel permite luminii să pătrundă în zona de zi fără să piardă din intimitate.

  • Accentul vintage este adus de biblioteca din lemn masiv căreia i s-a dat o nouă viață și care aduce un plus de originalitate amenajării.

Intrarea

Holul este parțial deschis, în culori neutre, cu accente de lemn masiv atât prin mobilier cât și prin decorațiuni și artă. Partiția dintre acesta și zona de zi este foarte subtilă pentru că este realizată prin acest ”perete verde” din crengi de care sunt suspendate ghivece cu plante.

Dormitorul

Deloc pretențios, dar luminos, aerisit și calm, dormitorul este compus din mobilier vintage și nelipsitele accente boho prin corpurile de iluminat și textile.

Băile

Într-una dintre băi ne reîntâlnim cu nuanța de verde olive (ceva mai închisă) unde oferă pereților contrastul necesar pentru a echilibra culorile neutre ale faianței cu model geometric. Iar în cealaltă baie primează albul, cu inserții de verde și lemn, pe peretele opus. Datorită unei bune iluminării, arhitecții au putut să folosească această culoare destul de închisă, de care cele mai multe persoane se lipsesc din motiv că devine prea întunecat spațiul.

Acestora le spunem că se poate și cu puțin curaj (și ceva mai mulți lumeni) pot îndrăzni să se joace cu nuanțe mai închise în spații mici.

Logia

Extrem de luminoasă, această logie devine încă un spațiu bun de relaxare datorită bancii generoase și comode. Lambriul de lemn de pe perete împreună cu covorul din in și al plantelor reușesc să contribuie la spiritul boho al amenajării.

Planul apartamentului

Concluzie

  • O amenajare prinde contur și devine personală atunci când ne lăsăm propria amprentă asupra tuturor lucrurilor pe care le atingem. Conturează-ți micro universul de acasă cu obiecte dragi ție, vintage sau nu, dar originale și care să se transpună acolo unde îți dorești să fii. În cazul acestui cuplu a fost natura, așa că au adus-o în casa lor.
  • Descoperă mai multe despre stilul boho chic din care s-a inspirat această amenajare și lasă-te inspirat/ă pentru noul tău proiect de acasă.

Sursa: https://zrobym.by/