Dezavantajele PAL-ului

Marea majoritate dintre noi are în interiorul caselor cel puțîn o piesă de mobilier din PAL (vopsit sau melaminat).

Avantajele acestor materiale sunt incontestabile, iar odată cu producția în masă este greu să le ignori. Diversele modele, forme, dimensiuni și decoruri le fac atractive, prețurile sunt și ele competitive în special când le comparăm cu materialele naturale (lemn masiv, sticlă, piatră,plută, etc)

Ce nu se știe la fel de bine este și compoziția acestora și “ingredientul” minune care deși le-a făcut ușor de produs, le și dezavantajează atunci când vorbim despre efectele sale asupra sănătatatii.

Formaldehida este o substanță cancerigenă cu risc ridicat, fară de care nu se poate produce rășina cu care se lipește rumegușul ce mai apoi se toarnă în plăcile de PAL iar la final sunt “mascate” prin diverse decoruri uni sau ce imită lemnul. Formaldehida se va emana de-a lungul vieții produsului final (piesa de mobilier) insesizabil. Sunt persoane sensibile la această substanță iar pentru aceștia mobilierul poate provoca reacții alergice.
Formaldehida nu este singura substanță din PAL care o face din acest material unul toxic, mai enumaram și cleiul folosit la lipirea melaminei, substanța care face din PAL un material ignifug (ETERI DIFENILI POLIBROMURAȚI (PBDE), BIFENILI POLIBROMURAȚI (PBB) și TETRABROMOBISFENOL A (TBBPA)– ce vin în sute de forme în materiale de construcții, electronice, perne de spumă și textile.)

Să nu uitam în ultimul rând și de vopselurile cu care sunt tratate marea majoritate a pieselor de mobilier din materiale prefabricate (PAL, MDF) care daca nu sunt pe bază de apă, vor emană compuși organici volatili periculoși pentru om.

Alternativele sunt lesne de înțeles, desi nu la fel de ușor de fabricat și ieftine că cele din PAL și MDF. Materialele naturale, precum lemnul masiv, sticla, metalul, ceramica, cimentul pot veni într-o mulțime de variante, au o viață îndelungată iar pe unele le poți trece prin mai multe transformări estetice de-a lungul timpului și le poți întreține prin a le “da o față nouă” de fiecare dată când dorești sau când apar urme de deterioare, lucru imposibil pentru cele din PAL.


Îți prezentăm câteva sugestii care să te ajute într-o alegere corectă, sănătoasă și de viitor a pieselor de mobilier pentru viitoarea ta amenajare sau reamenajare.

Zona de zi

Linii simple, lumioasă și eficientă, mobila din lemn masiv în cadrul unui living poate aduce acea simplitate și naturalețe într-un spatiu atât de mult folosit în fiecare zi.

Bucătăria

Masivitatea și eleganta lemnului natural pune în valoare orice bucătărie, făcând-o astfel cozy, primitoare și nemuritoare că stil. Lemnul în combinație cu piatra și sticla fac casă buna și înving împreună testul timpului în special într-un spațiu mult încercat cum este bucătăria.

Zona de dining

Mesele din lemn masiv în zona de dining sunt din nou in și niciodată nu au fost atât de multe variante, cu atât de multe detalii care îi oferă unicitate fiecareia in parte. Ușor de încadrat în orice amenajare, devine ușor punctul focal al acelei încăperi.

Holul si biroul

Aceste spatii sunt în primul rand funcționale în interiorul casei tale, astfel încât un mobilier ce îndeplinește mai multe sarcini și care este durabil în timp își merită investiția.

Dormitorul matrimonial

Dacă vorbeam mai sus despre sentimentul de relaxare și cozy, dormitorul cu un pat din lemn masiv este pe cât de romantic pe atât de durabil.

Dormitorul copiilor

Tot ce este mai bun și sănătos pentru copii tăi. Aceștia au chiar mai mult decât noi de mobilier cu forme rotunjite, primitoare, soft și de sentimentul de autenticitate și natural în primii ani de viață.

Băile

Dacă vrei să faci din baia (orice dimensiuni sau forme ar avea) un mic SPA atunci lemnul , piatra și ceramica te pot ajuta să creezi acea atmosfera de răsfăț.

Concluzie

  • Știm că nu este ușor, am putea spune că este imposibil să fii înconjurat de materiale 100% naturale, dar orice efort contează. Avantajele sunt: senzația unui produs natural, autentiticitatea (dacă este realizat chiar de mâna omului), are o durată de “viață” mai mare decât cele din materiale prefabricate și sunt și versatile pentru că le poți modifica exteriorul când vei dori un nou look.

Surse: https://ecoro.wordpress.com/, https://stiintasitehnica.com/, https://despremobila.wordpress.com/, https://www.pinterest.ca/