Să construiești o casă pasivă în 2020 nu este ușor și nici ieftin, să transformi o casă de la 1889 într-una pasivă este cu atât mai provocant cu cât iți dorești să păstrezi cât mai mult din elementele originale fară să renunți la comoditățile cotidiene.
Ahitecții de la CO Adaptive Architecture au reușit să obțină certificatul de Casă Pasivă pentru o casă din New York prin intervenții minim invazive la exterior și multe altele la interior. Cum au reușit toate acestea vom vedea în acest acest articol care își propune să arate că se poate să ai o casă actuală deși nu e construită în ultimii ani.
Izolația
Conceptul de Casă Pasivă este simplu: redu consumul de energie pentru răcirea sau încălzirea casei cu 90%. Astfel casa devine că o coajă impermeabilă cu propriul sistem de aport al aerului proaspăt, care datorită izolației își păstrează o temperatură constantă pe tot parcursul anului. Atunci când este necesar poate primi căldură sau aer rece de la o pompă ce consumă suficientă energie electrică încât să se poată alimenta de la panourile fotovoltaice.
Panourile fotovoltaice care asigură aportul de energie pentru întreagă casa, chiar și pentru stația de încărcarea a mașinii electrice s-au instalat pe acoperiș.
Interior
Interiorul casei a fost foarte bine izolat în special pentru că doar acolo se putea interveni fără a se modifica fațada. La exterior s-au aplicat foarte discret rulouri electrice ascunse în fațadă, astfel vara ele protejează interiorul de razele soarelui iar iarna se retrag, lăsând lumina să pătrundă la interior.
Ferestrele sunt cu geam tripan pentru a menține schimbul de temperatura cât mai mic și pentru a folosi cât mai puțin alte surse pentru încălzirea sau răcirea încăperilor.
Bucătăria
S-a renunțat definitv la instalația de gaze, astfel gătitul este realizat cu ajutorul plitei pe inducție și a unui cuptor electric. Încălzirea acestei case este realizată cu ajutorul unei pompe electrice de căldură ce se alimentează de la panourile fotovoltaice.
Probabil cel mai spectaculos element al acestei Case Pasive este și o metaforă. Știm că bucătăria este sufletul unei case pentru că acolo se adună atât familia cât și cei dragi. În această casa, căldura emanată de plită și cuptor în timpul preparării mâncării nu este irosită. Aceasta este folosită la încălzirea casei.
Toate ornamentele găsite la interior au fost salvate, restaurate și relocate în măsura în care s-a putut în spațiul actual: stucaturi și ancadramente.
Dormitor și baie
Luminoase și minimale, încăperile sunt amenajate astfel încât să nu ignore caracterul istoric al clădirii dar suficient încât să permită un trai liniștit al omului modern, într-un oraș atât de agitat precum New York-ul.
Detalii arhitecturale
Concluzie
- Casa Pasivă devine ușor dar sigur un reper pentru o noua formă de a construi. Cu privirea către viitor, ne vom dori să trăim sustenabil, eficient și ieftin. Pentru toate acestea este nevoie să începem să clădim responsabil în prezent.
Surse: https://coadaptive.co/ , https://homes.interiordesign.net/
Lasă un Review