Dincolo de linia caracteristică “stilurilor în design” se regăsește stilul tău, ca persoană. Și ce manieră mai bună de a te exprima decât prin a aduna în jurul tău tot ce te reprezintă și care au o semnificație pentru tine?
Vrem să-ți arătam un exemplu frumos, “așezat” de amenajare și actual, realizat cu dibăcie și de data asta de echipa de arhitecți de la Zrobym din Mink.
Bucătăria
Pentru că apartamentul avea deja o “vârstă” (da, cine i-ar fi dat peste 10 ani de existenta?!) tânărul cuplu a decis să conserve spiritul timpurilor în care blocul a fost construit și să-l upgradeze. Cum? Prin parchetul stratificat Chevron din living și prin terrazzo-ul gri din bucătărie care amintește de pardoselile venețiene. Bucătăria și livingul comunica intre ele și acest lucru a creat contextul perfect pentru un joc subtil de color-blocking cu un ușor iz retro într-o încăpere ce se scalda în lumina naturala.
Daca vorbim despre culori trebuie să punctam și alăturarea dintre liniile în “V” de la parchetul Chevron și modelul geometric hexagonal de pe faianță ce creează acea dinamică necesară în relația cu restul pieselor de mobilier ceva mai statice.
Zona de zi
Iluminatul este asigurat printr-un scenariu complet în care protagoniștii sunt spoturile albe din tavan, lămpile de pe perete (care pot fi ușor direcționate pe zonele de interes) și luminile pendante deasupra mesei din bucătărie.
“Cortina” dintre zona de zi și hol este din metal și sticlă pentru a pastra un pic de intimitate dar fară a bloca lumina naturală din a pătrunde și pe hol. În plus, este glisantă ce face tranziția într-o manieră și mai plăcută.
Holul
Același joc discret de culori îl vedem folosit și aici unde arhitecții au propus aceasta nișă care până atunci adăpostea un dulap, acum deține și în funcțiunea full option poate avea și zonă de stat.
Holul pare mai primitor și generos datorită oglinzii folosită pe tot peretele opus intrării. Fiind și nodul central al apartamentului, acesta face legătura dintre cele 2 zone (zi și noapte) dar are și funcțiunea de filtru atunci când pășești în casa.
Băile
Pentru a păstra o consecventă cromatică cu restul casei, în băi s-au ales culori care amintesc de stilul retro și care au fost aplicate fie pe pereți fie pe mobilier, lăsând loc jocului. Dacă nu preferi varianta maximală de finisaje convenționale pentru baie, și ne referim aici la faianță/gresie, poți oricând să folosești vopsea acrilică pentru pereți și tavane și/sau aplici ceramică doar acolo unde efectele apei sunt neiertătoare.
Dormitorul matrimonial
Dormitorul principal este lung și îngust dar asta nu înseamnă că nu poți avea tot ce iți trebuie în materie de mobilier. Ba chiar poți face loc și pentru birou cu vedere la fereastră. Dacă dorești un dormitor doar cu piesele de mobilier esențiale puse într-o compoziție ce nu ocupă mult spatiu, poți opta pentru un dressing în care patul să-și găsească loc ca într-o nișă iar noptierele să fie și ele încastrate.
Culorile închise (antracitul dressing-ului, textilele și draperiile romane) inspiră la pace și liniște.
Camera copiilor
Încheiem acest tur cu camera copilului. Atunci când plănuiești să le amenajezi spațiul este esențial să tii cont de faptul că ei cresc văzând cu ochii iar asta nu poate însemne decât o nevoie acută de flexibilitate în ceea ce privește mobilierul.
Mobilierul de bază necesar unui copil este simplu și nu ocupă la fel de mult spațiu că cel pentru adulți (asta dacă nu punem la socoteală jucăriile): un pat, un dulap și o masă de joacă și muuult loc rezervat jocului will do the trick.
Dacă nu ești încă la etapa de pat sau preferi ceva mai lejer poți opta pentru o canapea extensibilă sau divan.
Culorile sunt și în cazul dormitorului pentru copii, blânde, neutre și pastelate. Deci rețeta cromatică pentru o camera ce inspiră liniște și armonie.
Concluzie
- Poți păstra un stil minimalist cu accente retro dacă vei asocia piese de mobilier cu o istorie, din materiale naturale (lemn masiv, furniruit) și piese ceva mai moderne ca mobilierul din MDF vopsit în culori specifice stilului retro.
- Nu uita să-ți stabilești un paletar de culori pentru întreaga amenajare și să-l respecți în fiecare încăpere. Astfel vei obține o amenajare consecventă și bine închegată.
Lasă un Review