5 lucruri pe care să le iei în considerare când iți amenajezi livingul

Livingul este cu siguranță o camera multifuncțională, camera în care toate se întâmplă. De la cititul unei cărți, la masa de seară sau lucratul de acasă aici se întâmplă adevărata magie pe întreaga durată a zilei.

Tehnologia ne-a învățat că viteza este atât de importantă, dar arta necesită timp. Gândiți-vă cu adevărat la ce doriți să spună acest spațiu despre voi și cum doriți ca acesta să vă facă să vă simțiți. Tot ceea ce privești ar trebui să te facă fericit.

  • Texturile și culorile din living sunt foarte importante. Distribuie-le uniform prin întreaga camera și vei găsi echilibrul mult dorit.

1. Fă-ți un plan

Fundația oricărui proiect îl reprezintă planul, așa că nu investi încă în pernuțele acelea pufoase la reducere sau în covorul cu pattern până nu ai definitivat următoarele:

  • dimensiunile încăperii
  • nevoile din punct de vedere al funcțiunilor acelei încăperi (dacă vrem zonă de stat la TV, masă, birou, bibliotecă, etc)
  • al activităților cu care te-ai obișnuit tu și familia ta. De exemplu daca ești o fire sociabilă și te regăsești des în calitate de gazdă, poate ar trebui să iei în considerare o masă generoasă și zone de stat pentru oaspeții tăi.
  • felul de a trăi al fiecăruia este diferit și se poate schimba, metamorfoza în decursul timpului, așa că sfatul nostru este să stabilești de la început ce plănuieșți să obții de la camera ta înainte de a cumpăra obiectele care-ți plac.

Pentru o formă dreptunghiulară a camerei poți găsi multe variante de zonificare în funcție de stilul tău de viață.


2. Investește într-o canapea bună

Odată descoperită funcționalitatea, prima piesă de mobilier pe care îți recomandăm să o cumperi este canapeaua. Este important să găsești o piesă care să treacă testul timpului și să fie de calitate.

Petreceți ceva timp gandindu-vă dinainte de a vizita magazinele la o serie de factori. Prețul de la care pleacă o canapea bună este de 4000 lei și sa vă așteptați să crească în funcție de cerințe extra cum ar fi: dacă are recliner, tetiere, materialul din care este făcut (rezistent la uzură, detașabil, etc), dacă este extensibilă s.a

Că să poți fi sigur/ă de confort, este esențial să poți să testezi personal canapeaua, deci să o poți găsi într-un showroom sau dacă achiziția este online să ai certitudinea că brandul este unul recunoscut pentru calitatea produselor sale.


3. Creează atmosfera dorită cu iluminatul ideal

Când planifici amenajarea și tratamentul ferestrelor camerei, oferă prioritate luminii naturale. Astfel te vei asigura că ai în încăpere iluminat ridicat și scăzut. Lumina naturală din timpul zilei este susținută local de lămpi, corpuri suspendate sau de podea ce pun în evidență zonele create la punctul 1. Deci nimic nu rămâne neiluminat și avem lumină acolo unde ne este de folos.

Pentru această parte a designului, alege lămpi care să susțină estetica generală și să acționeze ca note sculpturale. Investește în niște lămpi frumoase și le vei avea pentru totdeauna în colecția ta.


4. Depozitare

Mobilierul de depozitare este esențial după cum știm deja în special la apartamentele din oraș unde spațiul este prețios și anexele aproape inexistente, așa că dulapurile trebuie să-și găsească un loc.

Dacă nu aduni multe lucruri, poți opta pentru variante minimale cum ar fi console ajutate de polițe, iar dacă totuși s-au adunat multe lucruri în timp, le poți “ascunde” în dulapuri cu uși ce pot fi camuflate prin placări ale pereților.

Este esențial să lași spatiu liber într-o cameră unde te desfășori pe parcursul întregii zile, așa că noi iți recomandăm să încarci camera cât mai puțin cu mobilier ce are rol funcțional.


5. Accesorizează în funcție de stilul tău

Am ajuns și la partea fun, la accesorizarea camerei cu obiecte ce îi dau personalitate și viață. Vorbim, desigur despre măsuțe de cafea, covoare, perne, obiecte deco, plante. Măsuțele de cafea pot deveni un punct focal, deoarece ochiul este atras de forma lor, și pentru că acestea contrastează cu volumul canapelei. Ele sunt, de asemenea funcționale, deoarece fiecare scaun sau loc de stat are nevoie de o masă pe care să-ți lași ceașcă de cafea sau paharul de cocktail.

Ne plac covoarele care cuceresc teritoriul. Asigură-te că covorul este mult mai mare decât spațiul de ședere. Astfel dimensiunea mai mare a covorului va face ca livingul să pară mai mare.

Mai trebuie să nu blochezi căile de circulație majore și că toate obiectele de șezut să fie amplasate pe covor. A, și nu în ultimul rând culoarea, textura și modelul covorului trebuie să se potrivească cu întreaga schema cromatică a camerei.

Concluzie

  • Amenajările sunt distractive dar pot provoca și dureri de cap atunci când nu ai o structură. Urmează pașii recomandați de noi și alegerile potrivite vor veni de la sine.

Sursa: https://www.pinterest.ca/